dilema

De nervi, amintindu-mi o discutie de ore intregi ieri seara, in familie, despre cum vreau sa emigrez pe o insula (rezultatele discutiei un picusor mai tarziu), acum, dis-de-dimineata, dupa cafea (chiar o iau dupa Cristina de la Vintage Police ;)) ) m-a bufnit rasul. Da, asa mai rad de nervi, cateodata, infundat, dar totusi isteric, uitandu-ma la sitcomul din jurul meu. Sooooooo... povestea incepe prin mai si are ca personaj principal o anumita companie de telefonie + teveu prin satelit + internet (nu-i dam numele, ca sa nu o facem chiar de rusine, dar e ca in poezia citita la badpitzi intr-un comment: de la om la pom).

Avand in vedere ca stam la cucuietii din deal, unde nicio companie normala (huh?!) de cablu nu a indraznit sa calce, ne-am pus toate armele la bataie pentru a obtine "internet". Internet, fara de care eu personal as fi muritoare de foame, familia ar duce-o mult mai rau, etc. etc. etc. Dupa lupte seculare ce au durat luni intregi am reusit. Vin oamenii, monteaza. Tot: telefon, internet, farfurie de satelit. Pleaca (bacsis generos inclus). Dupa o saptamana bate un pic de vant - da, surprinzator, aici mai bate si vantul. Of course ca farfuria se deplaseaza si nema teveu. Si acum incepe...

Sun la deranjamente. Surprinzator, dupa nici doua ore apare el, depanatorul. Fara masina inscriptionata, fara legitimatie si mai ales... fara scara. Asta in conditiile in care farfuria (de satelit!) e catarata hat in varful casei. Procesez un pic inainte de a-l lasa in curte, dar fie...

zice: buna ziua, am venit.
zic: buna ziua, bine ati venit.
zice: sunt baiatul cu antena.
zic: ma bucur. haideti sa vedeti.

intra, si incepe sa se minuneze: oooooooo, dar asa sus e? ca eu nu am scara.
zic: pai e antena de satelit. cum nu aveti scara? am eu una, dar nu ajunge chiar pana acolo.
zice: a, nooooo, doamna, ca mie mi-e frica sa ma urc, e prea sus.

si pleaca.

Dupa momentele de uimire sun iar la dep. rel. cu clientii. si ii intreb daca au scari in dotare. Scari lungi, de ajuns pe casa. Imi zic ca au. Si oameni fara acrofobie? (nu, nu am folosit cuvantul asta, ca m-am gandit ca nu o sa priceapa). Cica da. Bon, pot sa primesc si eu unul in vizita ca sa miste antena aia? Si daca da, cand? Ca mai trebuie sa mai merg si la munca, nu pot sta arestata la domiciliu (ultima fraza o spuneam dupa trei zile de discutii cu respectivii oameni de la respectivul departament). Nenea acela zice: doamna, dar nu mai tipati, si cine v-a zis sa stati acasa?! ca va sunam noi inainte sa venim.

Chestiunea e asa: normal ca n-am mai stat acasa. Normal ca au venit -fara a suna in prealabil - exact cand nu eram acasa. Normal ca pana la urma ne-am urcat noi pe scara mult prea scurta si am reglat antena. Pentru ca - normal! - noi nu avem acrofobie.

Si in final, ca sa revin la motivul pentru care radeam (ranjeam?!) mai devreme: ASTIA o sa ne asculte pe noi? Pai da, astia, ca altceva mai bun oricum nu stiu sa faca...

PS: ca intermezzo, la vreo doua zile dupa prima reclamatie telefonica, si la doar doua minute dupa a enshpea, ma suna "omul fara scara".
zice: buna seara, m-ati cautat? sunt baiatul cu antena.
zic: buna seara. mde, indirect...
zice: ca m-a sunat seful meu ca ati sunat ca ati gasit scara...
zic: unde sa gasesc dom'le scara? pe camp? zau, in contract nu scrie ca trebuie sa furnizeze clientu' scara...

PS2: de ce se deplasase farfuria? PENTRU CA ORICUM O PRINSESERA DOAR DE FORMA, inainte de a ma avertiza ca "sigur o sa ne mai chemati in iarna asta, ca aicea bate vantul..." Nu serios?!